Stop 447 - ogólnopolski marsz w Warszawie 11.05.2019 - przemówienia

Despre procedura lui Mititelu Cezar

Să pornim de la Mititelu Cezar. În anii de după 1985 într-una din cele mai umane, mai amicale discuții pe care le-am avut cu M.C. el mi-a zis un principiu praxiologic de viață: Ce poți face mai bine pentru om, decât să îl pui pe fiecare la locul lui? Am fost ușor derutat de banalitatea a ceea ce mi-a spus dar pentru că mi-a spus-o el, am reținut-o și m-am străduit să trec dincolo de banalitatea modului în care mi-a pus întrebarea. Am tot reflectat asupra acestui principiu și nu prea l-am înțeles altfel decât îl știam. Aveam totuși o informație centrală despre Mititelu. Apoi într-o altă împrejurare, tot pe la Cotroceni în acei ani i-am spus că eu vreau să îmi dau seama de ce am de făcut și el arătând cu mâna lui slăbănoagă spre pieptul său zise: ,, Specialist în problemă! Eu sunt specialist în problemă.” De fapt eu nu am vrut decât să verific o ipoteză cu privire la treaba lui în lume. Mi s-a confirmat cu amabilitate frățească. În vremea acelor ani de sărăcie pustie în București și în România mai era cu mine un amărât din Arad față de care mă simt și azi vinovat pentru că nu am făcut ceva să-l țin în București, fiind și el amic al lui Mititelu: Rabotka Ioan un metis unguro-german. Am avut ocazia cu timpul să văd cum l-a pus la locul lui Cezar; l-a făcut să rămână fără cărți, fără gazdă și să îi fie și dator. R.I. mi-a cerut bani împrumut. I-am dat din puținul meu. Mai târziu având un rest din salariu l-am întrebat dacă mai vrea bani împrumut. Mi-a zis că nu îi trebuie. A pufnit în râs amar, apoi a zis către mine: ,, Dar ce ce crezi că eu împrumut bani în contul mârșăviilor pe care le voi face?” Atunci mi-am dat seama ușor că a fost pedepsit de Mititelu Cezar pentru vreo inconsecvență logică după cum obișnuia. Deci îl pusese pe bietul om la locul lui. Eu având un sporit simț al pericolului am evitat cu grijă să fac ce îmi zicea Mititelu ( ca de exemplu să îi trimit salutări din partea lui, profesorului de materialism dialectic Alexandru Valentin). Și totuși credeam că Mititelu Cezar îmi poate face bine dar într-un mod cu totul neobișnuit. Nu am avut curajul să accept serviciul lui de a mă pune la locul meu. Și totuși el a lucrat asupra mea într-un mod indirect. Era în perioada indulgentă. Acum aplicăm principiul la cazurile meționate în postare. Acești oameni au fost puși la locul lor. Cezar nu cerea lucruri extraordinare în doctrina lui ci doar să fii consecvent cu propria ta alegere după ce te-ai convins că aceea este treaba ta în lume. Acum, gândind procedura constat că avea două faze: Identificarea treabii ta în lume ( fază laborioasă) și apoi Conduita consecventă cu treaba ta în lume. În faza I, Mititelu nu ținea cont de cultura ta. Nu avea nici o importanță. El spunea că practică reducerea persoanei la fondul său profan. Era o fază surprinzătoare, dezolantă, dar care se putea solda cu constatări sublime deoarece recula cu analitic în zona dotei native. Faza a doua era una din cele mai periculoase pentru că te deconspira ca impostor. Atunci te ardea Mititelu. Deci totul trebuia rezolvat în prima fază a identificării sensului tău individual în lume. Aici dacă te lăsai pe mâna lui Mititelu Cezar te pierdeai pe tine însuți. Am spus acest pericol lui Rabotka și el ( de fapt Mititelu prin gura lui Rabotka cred) mi-a zis: ”Iisus a zis că numai cine-și pierde sufletul și-l va regăsi!”. M-a speriat și amărât, mai ales că mi-a spus-o candid și zâmbind. Această pierdere a sufletului nu am acceptat-o și de aceea cred că nu am putut beneficia de oferta serviciului cezarist. Cred că nenorocirile acelor oameni au venit în faza consecvenței cu sensul ales al vieții. Dacă încercai să îl acuzi de intruziune sufletească Cezar scăpa ușor dovedindu-ți că totul este un demers, o devenire a ta și ești deplin responsabil de ce ești sau ai devenit, el nefăcând altceva decât să te ajute să fii tu însuți ( adică cea mai bună treabă pe care o poate face un om oamenilor. Acum reflectând îmi dau seama că acești oameni au ajuns ce și cum au ajuns datorită unei inexorabile deveniri personale luminată doar de cel mai bun om din lume. Aceasta ar fi ipoteza legată de opera în om a lui Mititelu. Eu însă am și o altă ipoteză: ipoteza sociologică. Nici eu nici dumneavoastră nu trăim singuri și cineva are ”grija” noastră. Aici e baiul. Despre această parte neagră a societății voi reflecta altădată.